Samsung anunta un panou de 13,3 inci cu rezolutie 3200 x 1800 pixeli

de: Alexandru Puiu
22 05. 2013

Desi ar trebui sa nu ne mai mire nimic cand vine vorba de panouri, creatia celor de la Samsung prezentata la SID este una impresionanta.

In cadrul targului Society for Information Display, desfasurat in aceasta saptamana la Vancouver, in Statele Unite, Samsung a profitat de ocazie pentru a-si anunta cel mai nou display pentru notebook-urile pe care le vom vedea in cateva luni.

Fara a avea un nume spectaculos, in imaginea de mai sus puteti vedea la rezolutia nativa un panou de 13,3 inci cu o rezolutie de 3200 x 1800 pixeli. Trecand peste faptul ca este cea mai mare rezolutie pe un panou comercial de aceasta dimensiune si densitatea de pixeli aferenta este spectaculoasa la 275 ppi. Daca primul lucru la care va ganditi cand auziti de o astfel de rezolutie este un MacBook Pro cu , trebuie sa aveti in vedere ca aceasta rezolutie este mult mai mare decat 2880 x 1800 specifica panoului din MacBook Pro-ul de 15 inci. Densitatea de pixeli de 275 PPI este cu 48 pixeli per inci mai mare decat cea din de 13,3 inci si cu 55 mai mare decat cea din MacBook Pro-ul cu Retina Display de 15 inci.

Printre altele, oficialii Samsung au declarat ca acest display este primul dintr-o serie de panouri cu HiDPI. In urmatoarele luni ne putem astepta la panouri la fel de impresionante de 14 si 15,6 inci. Pe partea de consum, desi este capabil sa afiseze un volum mult mai mare de informatii, acest panou integreaza tehnologia  ,,green panel” cu un consum energetic specificat cu aproximativ 30% mai mic decat al unui LCD modern cu o diagonala similara.

In ceea ce priveste performanta panoului, cei de la Engadget au ramas placut impresionati atat pe partea de acuratete a culorilor afisate cat si pe partea de unghiuri de vizibilitate, luminozitate si claritate.

Chiar daca in acest caz panoul din imagine a fost legat la un desktop, adevarata magia din spatele acestui panou va fi evidenta in momentul in care il vom vedea integrat intr-un notebook. Pentru ca munca era terminata in ceea ce priveste cercetarea din spate, in aproximativ doua luni ar trebui sa vedem pe piata ultra portabile cu acest panou. Cunoscand politica Samsung, sunt mari sanse ca nici macar sa nu vedem prima oara acest ecran intr-un notebook produs de sud coreeni.